Teoria morfogenetica

Teoria morfogenetica [TM], inca de la descoperirea ei de catre Rupert Sheldrake, a suscitat vii controverse. Reactiile in lumea stiintifica au fost atat de aprinse incat unii savanti au fost chiar de parere ca “Sheldrake pune magia inaintea stiintei si poate fi condamnat in exact acelasi limbaj in care Papa l-a condamnat pe Galileo, si pentru acelasi motiv. Este erezie.”

Dincolo de aceste “opinii” care nu mai pastreaza nimic stiintific in ele si care ne amintesc mai degraba de diverse inchistari si dogme religioase, TM si-a dovedit pana acum in foarte multe cazuri valabilitatea si, pentru cel cu mintea deschisa, reprezinta un instrument foarte pretios prin intermediul caruia pot fi explicate o serie intreaga de fenomene si, mai mult decat atat, pot fi chiar generate si stabilizate altele.

Sheldrake fiind de profesie biolog, a fost uimit de anumite fenomene din lumea fiintelor vii, care nu puteau fi explicate in niciun fel, pana la el. Vom descrie aici doua experimente celebre, care au dus la fundamentarea acestei teorii.

In primul dintre ele, profesorul William McDougall de la Harvard testa in 1920 inteligenta soarecilor. Pentru aceasta a folosit un labirint, prin care soarecii trebuiau sa treaca pentru a gasi hrana. In experiment se nota timpul in care soarecii reuseau sa ajunga la hrana. Spre uimirea lui, a constatat ca pe masura ce apareau noi generatii de soricei, timpul mediu in care acestia ajungeau la hrana devenea tot mai mic, astfel incat generatia a 20-a de soareci ajungea in medie la hrana de zece ori mai repede decat prima generatie.

A fost ca si cum o invatatura a celor adulti se transmitea la copii. McDougall stia, la fel ca noi toti, ca genetic nu se poate transmite invatatura, decat poate cel mult anumite instincte. De aceea, rezultatele sale au fost tratate cu mult scepticism. Pentru a-l contra pe McDougall, o echipa de oameni de stiinta din Edimburgh a duplicat experimentul, folosind exact acelasi labirint ca si McDougall.

Rezultatele lor au fost si mai uluitoare: prima generatie de soareci a parcurs labirintul aproximativ in acelasi timp ca generatia 20 a lui McDougall, iar unii dintre soricei au gasit drumul aproape imediat, mergand direct la tinta. In acest caz explicatiile genetice puteau fi eliminate din start si la fel si alte explicatii bazate pe urme de miros, feromoni, etc.

Cu toate acestea, experienta soriceilor de la Harvard a trecut oceanul, ajungand la cei din Anglia, fara sa existe nici o explicatie fizica pentru aceasta.

___________________________

Un al doilea experiment a avut loc in 1952 pe insula Koshima, unde o specie de maimute (Macaca Fuscata) a fost observata timp de 30 de ani. La un moment dat cercetatorii au inceput sa ofere maimutelor fructe dulci, aruncate in nisip. Maimutelor le placeau foarte mult fructele, dar trebuiau sa le manance acoperite cu nisip, ceea ce era neplacut pentru ele.

La un moment dat o femela de 18 luni, numita Imo, a descoperit ca putea rezolva problema spaland fructele intr-o apa din apropiere. Imo i-a aratat aceasta mamei ei. Totodata colegii ei de joaca au invatat aceasta si si-au invatat si familiile cum sa faca. Oamenii de stiinta au asistat la felul in care din ce in ce mai multe maimute au invatat cum sa spele fructele in apa.

Intre 1952 si 1958, toate maimutele tinere din colonie au invatat spalatul fructelor. Doar unele dintre maimutele adulte, care au imitat copii, au aplicat si ele acest lucru. Celelalte maimute adulte au continuat sa manance fructele pline de nisip.

Apoi ceva uimitor s-a intamplat: de la un anumit numar de maimute care isi spalau fructele, brusc fenomenul a luat o amploare exploziva. Daca dimineata doar o parte din maimute foloseau aceasta cunoastere, seara aproape toate maimutele deja spalau fructele.

De asemenea alte colonii de maimute din alte insule, precum si maimute de pe continent, au inceput aproape imediat sa-si spele fructele. Nici in acest caz nu a putut fi gasita o explicatie conventionala cum cunoasterea s-a raspandit asa de repede, trecand apa, fara sa fi existat contacte directe intre diversele colonii de maimute.

Rupert Sheldrake, analizand aceste cazuri, a avansat ideea unor campuri morfice (sau formatoare, generatoare), care aveau rolul de a mentine cunoasterea oricaror fenomene, nu doar din lumea vie, ci si din cea minerala sau chiar cuantica.

El a postulat ca aceste campuri inregistrau intr-un anumit fel toate informatiile despre diverse evenimente, iar apoi exercitau o influenta formatoare asupra tuturor fiintelor sau obiectelor similare cu cele care au generat evenimentele respective, astfel incat noile evenimente sa se incadreze oarecum in noul tipar.

Am putea sa asemanam aceste campuri morfice [CM] cu un fel de matrite in care este turnat metalul topit pentru ca sa ia forma respectiva. O comparatie si mai buna este cu pamantul peste care ploua. Initial acesta este perfect plan, dar apoi apa incepe sa sape mici santuri prin care se poate scurge mai repede. Gradat aceste santuri se adancesc si din ce in ce mai multa apa curge pe acolo.

In comparatia noastra, santurile sunt noile campuri morfice create, care creaza obisnuinta ca lucrurile sa se petreaca predominant intr-un anumit fel si nu in altul. In linii mari, teoria morfogenetica explica mult mai aprofundat si extinde ceea ce noi numim “obisnuinta”.

Din momentul postularii ei, teoria morfogenetica s-a dovedit imediat un instrument exceptional. Deja puteau fi explicate o serie intreaga de fenomene, din cele mai diverse domenii. De exemplu, in psihologie aplicabilitatea a fost imediata, si de fapt TM s-a potrivit perfect cu alte descoperiri din acest domeniu, cum ar fi teoria subconstientului colectiv a lui C.G. Jung.

In cercetarile sale, Jung a descoperit anumite fenomene stranii, care nu puteau fi explicate daca nu ar exista un gen de conexiune intre membrii aceleiasi specii. De exemplu, Jung a descoperit ca unii eschimosi aveau vise cu serpi sau paianjeni, desi acestia nu exista in cercul polar si nici nu existau alte surse de unde sa afle despre existenta lor.

De fapt, nici eschimosii in cauza nu stiau cu ce viseaza, dar cand desenau imaginile respective, cineva putea recunoaste imediat despre ce era vorba. Astfel, Jung a postulat ideea unui subconstient colectiv la care fiecare membru al speciei este mai mult sau mai putin cuplat, si prin intermediul caruia are acces la o serie intreaga de cunostinte, arhetipuri si obiceiuri. Acest subconstient colectiv corespunde partial campurilor morfice din teoria morfogenetica.

Totodata au putut fi explicate performantele sportivilor, care cresc in mod vizibil de la o generatie la alta, desi structura biologica a omului este oarecum constanta si chiar in epoca moderna decade datorita alimentatiei nesanatoase, sedentarismului si ruperii fata de natura si de ritmurile ei normale.

Aceasta crestere a performantelor nu poate fi pusa doar pe seama antrenamentului, fiindca ea se manifesta inca de la varste fragede, la care copii mici dau dovada de performante mult mai bune decat cei din trecut. In acelasi fel in scoli, programa scolara devine din ce in ce mai incarcata si copiii asimileaza din ce in ce mai multe cunostinte.

Daca un copil, chiar de numai acum cativa zeci de ani, ar trebui sa invete in ritmul unuia modern, foarte greu ar putea face fata. In acest fel se explica foarte simplu si ceea ce face ca anumite scoli “cu traditie” sa genereze mult mai usor elevi cu rezultate exceptionale pe plan scolar.

De fapt, aceasta “traditie” este rezultatul unui camp morfic structurat in timp la acea scoala si care permite celor care se integreaza in el sa dispuna aproape imediat, desi subconstient, de rezultatele inaintasilor sai.

Campurile morfice (sau morfogenetice) se manifesta si la nivel de comunitati umane sau de tari. Chiar intre doua tari vecine pot exista unele diferente morfice mari, care genereaza modele de comportament specifice. De exemplu englezii sunt vestiti pentru calmul lor, latinii pentru “sangele fierbinte”, francezii ca fiind romantici, japonezii ca fiind in general mai corecti si muncitori, germanii mai rigizi si atenti la detalii, etc.

Aceste diferente creaza ceea ce se numeste “egregor” national, si care reprezinta o matrice formatoare pentru indivizii unui neam. Intre egregorul unui neam si cultura si traditia sa exista o dependenta biunivoca: pe de-o parte traditia si cultura fac sa se structureze un egregor specific, iar pe de alta parte acest egregor transmite prin campuri morfice generatiilor urmatoare obisnuinta de a se incadra in aceasi cultura, religie, obiceiuri, etc.

Multi turisti sau emigranti constata in mod direct aceste diferente de obiceiuri, mentalitati si comportamente care sunt puse (in mod simplist – nota AIM) doar pe seama culturii acelui popor, dar care de fapt sunt structurate de egregorul specific natiunii respective.

In domeniul biologiei, TM a facut posibila aparitia unor teorii si descoperiri de ultima ora, care tin de frontierele stiintei si care, de fapt, au facut sa apara controversele foarte aprinse pe marginea ei. Astfel, o fiinta vie nu mai este doar un ansamblu biologic, material, ci este cuplata la un camp morfic mult mai general si care este de natura energetica, vibratorie.

Aici trebuie sa fim bine intelesi: TM nu postuleaza direct existenta sufletului, ci ne referim la un camp energetic transindividual, o obisnuinta colectiva in care se incadreaza fiecare individ, atat fizic cat si psihic.

Sheldrake a constatat in mod corect ca, pentru ca un camp morfic sa poata actiona, este necesar ca in organismul viu, inca de la nivel celular, sa existe structuri care receptioneaza informatiile respectivului camp morfic. Totodata este necesar sa existe structuri emitatoare, care din diverse actiuni fizice sa influenteze – in sensul structurarii lor – diverse campuri morfice.

De fapt, conform descoperirilor din fizica cuantica, chiar particulele subnucleare sunt supuse unor campuri morfice specifice, si astfel interactiunea dintre materie si energie se desfasoara la orice scara din Creatie.

Sheldrake chiar a avansat o teorie si mai surprinzatoare, si anume faptul ca ADN-ul uman nu este in mod intrinsec depozitarul informatiei structurante pentru o fiinta, ci mai curand un fel de antena de emisie-receptie pentru campul morfic inconjurator, care de fapt depoziteaza aceasta informatie.

De exemplu, la ora actuala nu se poate explica genetic cum dintr-o celula sanguina poate aparea un organism complet, in loc sa apara doar o colonie de celule sanguine, si dintr-o celula musculara iarasi apare un organism complet, cu toate genurile de celule specifice, si nu doar o colonie de celule musculare.

Stim ca ADN-ul pastreaza in fiecare celula o informatie genetica completa pentru intregul organism, dar nu stim cum sunt luate deciziile ca, de exemplu, dintr-o celula de un gen sa se activeze genele necesare pentru ca ea sa se duplice in alta de un gen diferit, sau de acelasi gen.

De ce intr-un organism adult celulele musculare se vor divide tot in celule musculare si nu in neuroni, de exemplu? Totodata nu stim ce face ca celulele sa stie cand au atins nivelul de diviziune necesar si sa nu se mai divida asa de mult…

De exemplu, care sunt factorii care opresc dezvoltarea de crestere a celulelor hepatice, oprind astfel ficatul sa creasca nemasurat de mult? Este ca si cum celulele ar sti ca ficatul a ajuns la dimensiunea si forma lui corecta si atunci se genereaza doar o activitate de intretinere la nivelul acestuia si nu una de crestere.

TM explica foarte simplu aceste aspecte stipuland faptul ca informatiile structurale sunt inregistrate de fapt intr-un camp morfic care actioneaza asupra tuturor proceselor biologice. ADN-ul devine astfel in special un receptor (e drept, foarte complex) pentru campuri morfice care sunt mult mai complexe si care pastreaza mult mai multa informatie decat ar fi capabil doar ADN-ul singur sa o faca.

Daca o fiinta vie ar fi o constructie, am putea compara ADN-ul cu executantii simpli care lucreaza la acea constructie, iar campurile morfice cu echipa formata de proiectanti si ingineri constructori.

In mod evident o asemenea teorie revolutionara, care plaseaza centrul de greutate al deciziilor intr-un plan energetic, nu putea fi pe placul celor mai multi savanti, la fel cum multe dintre concluziile mecanicii cuantice raman pentru cei mai multi oameni ceva mai mult de domeniul paradoxurilor, decat ca fenomene capabile sa ne faca sa ne revizuim integral conceptia asupra Universului si asupra propriei noastre vieti.

O alta aplicatie uimitoare a TM este in domeniul anumitor aspecte considerate “paranormale”, si care tin in special de influenta gandirii si a emotiilor asupra materiei. Prin TM multe dintre aceste fenomene pot fi explicate chiar foarte usor.

Tinand cont ca ADN-ul si in general materia este si un emitator care poate structura campuri morfice specifice, concluzia imediata este ca o fiinta vie poate emite informatii morfice (deci structurante, generatoare), care sa actioneze asupra altor fiinte sau a materiei in general.

La ora actuala se stie ca cei care tin plante si le iubesc foarte mult, vorbesc cu ele si le mangaie, fac ca aceste plante sa se dezvolte foarte frumos, parca percepand atmosfera favorabila de care au parte. Putini insa stiu ca aceste diferente de dezvoltare pot fi obtinute si de la distanta, pur si simplu gandindu-ne cu iubire la planta sau la fiinta respectiva.

Astfel, gandirea noastra structureaza un camp morfic benefic, care constituie un tipar de dezvoltare armonioasa pentru acea fiinta. in acest caz, efectele nu mai pot fi explicate doar prin interactiuni de tip fizic, ci se necesita introducerea unor interactiuni de ordin energetic, vibratoriu.

De fapt, efectele gandirii focalizate asupra materieri si chiar a destinului sunt foare bine cunoscute inca din antichitate, in toate culturile lumii. Exista diverse proverbe foarte inspirate, de exemplu: “Obisnuinta este cea de a doua natura” sau “Daca semeni o obisnuinta, culegi un destin”.

O mare parte din ceea ce numim “destin” sau “soarta” este de fapt un ansamblu de campuri morfice care ne ghideaza intr-un anumit fel. Astfel, o fiinta care se incadreaza pe frecventa de rezonanta a acestor campuri, va avea tendinta sa actioneze predominant conform lor si deci sa aiba o directie specifica in viata.

Toate fiintele geniale in schimb au avut calitatea de a sti, inca de la o varsta frageda ceea ce isi doresc in viata. Aceasta pre-stiinta venea sub forma unei idei sau imagini care se repeta predominant. De exemplu, un viitor dansator de exceptie isi dorea foarte mult sa danseze pe scena si se vedea mai mereu in aceasta postura.

Aceasta gandire focalizata, a generat in timp un camp morfic specific, care l-a ajutat foarte mult pe acel om sa devina ceea ce dorea, si in acelasi timp a facut ca si alte campuri morfice secundare (unele generate de alte fiinte umane) sa se supuna acestui tipar, care era mult mai puternic.

Astfel, teoria morfogenetica valideaza in mod stiintific modalitatea prin care comportamentele sau chiar gandurile noastre modeleaza “destinul”, prin campuri morfice specifice generate de catre ele. De fapt, pur si simplu aceste comportamente fac sa apara tiparele si caile care au tendinta de a fi urmate si mai departe, nu doar ca model de gandire ci si ca realitate fizica.

Trebuie doar ca in dezvoltarea sa, CM sa atinga o intensitate specifica, un gen de “masa critica”, pentru a-i permite sa se manifeste concret in planul fizic. Analogic este la fel cum intr-o scoala nu ajunge ca un singur elev sa fie genial pentru ca acea scoala sa fie de renume, ci este necesar ca un anumit numar de elevi sa aiba rezultate foarte bune, pentru ca acel CM generat sa fie suficient de puternic si pentru viitorii elevi care vor invata acolo.

Devine astfel posibil pentru o fiinta umana sa-si transforme destinul in bine chiar la un mod radical, daca actioneaza cu suficienta energie in sensul modificarii campurilor morfice mai vechi (care pot sa-i fie defavorabile), pentru a structura astfel campuri morfice noi, mai puternice, si care sa o ghideze in directia dorita.

Mai exista inca multe alte domenii de aplicare a teoriei morfogenetice, de exemplu gasirea unor modalitati de actiune pentru a favoriza ceva nou si mai evoluat decat vechile forme, modele sau tipare, explicarea unor fenomene fizice sau psihice in functie de contextul in care au loc, etc.

Desi teoria morfogenetica este inca in tineretile sale, caile de cercetare si rezultatele obtinute inca de pe acum sunt exceptionale si o fac sa fie un instrument foarte pretios pentru toti cei capabili sa ii puna in aplicare intregul potential.