Eugen Alimanescu – Legenda Justitiarului de fier

America l-a avut pe Elliot Ness, incoruptibilul justitiar al carui nume se leaga iremediabil de caderea temutului Al Capone. Italia l-a avut pe Cesare Mori, nemilosul prefect nazist care a condus, la ordinele lui Benito Mussolini, cea mai de succes campanie antimafiota din istorie. Circa doua decenii mai tarziu, in Romania celui de al doilea Razboi Mondial, se nastea un alt nume de legenda in lupta contra crimei si a infractionalitatii. Un personaj la fel de controversat precum cei doi celebri precursori ai sai, un justitiar al carui nume s-a vrut sters pentru totdeauna din memoria oamenilor dar care a reaparut de fiecare data cand violenta si crima au impanzit strazile. Un nume, un om, un mit... Eugen Alimanescu.

Eficienta legii talionului

"Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte" a fost dictonul care a insufletit cele mai multe dintre vendettele mafiote din toate colturile lumii. Legile guvernantilor pareau perimate, in toata modernitatea lor, in fata unui crez de milenii. In Italia, Statele Unite si alte tari greu incercate de flagelul mafiei, populatia incepea sa creada ca eficienta gruparilor mafiote nu va fi nicicand egalata de cea a magistratilor iar urmarea acestei convingeri a fost o reticenta extrema fata de masurile impuse de stat. In fond, una dintre legile de aur ale gruparilor criminale era interferenta cu structurile politienesti si coruperea pe scara mare a celor care ar fi trebuit sa ii prinda. Judecatori, ofiteri cu grad inalt din cadrul politiilor, chiar si maruntii agenti de strada, medici, avocati, procurori sau senatori, cu totii imparteau uriasa "placinta" a afacerilor murdare. Criminalii stateau la aceeasi masa cu autoritatile, sfidand masa mare a populatiei si reducand la tacere pe oricine ar fi incercat sa demaste tenebroasele relatii de tip mafiot. Intr-un asemenea climat nu se mai impunea decat o singura masura... ochi pentru ochi si dinte pentru dinte.

Primul a fost prefectul italian Cesare Mori. Fascist, apropiat al lui Benito Mussolini, Mori nu s-a dat inapoi de la nimic pentru a reduce mafia siciliana la zero. A fost numit in functia de prefect al orasului Palermo la 20 octombrie 1925, chiar de catre dictatorul italian. In scrisoarea de investire, Mussolini ii cerea omului sau de incredere sa distruga mafia prin orice mijloace posibile, "iar daca legile il impiedica, sa nu se teama. Alte legi aveau sa fie facute in locul celor vechi".

Cesare Mori - Prefectul de fier din Sicilia


In numai doua luni, Cesare Mori efectuase peste 500 de arestari, iar pana la finalul mandatului sau, in anul 1929, numarul celor inchisi se ridica la peste 11.000. Nu existau procese, nu exista birocratie, nu existau negocieri. "Prefectul de fier", asa cum fusese poreclit Mori, a declansat un veritabil razboi cu toate clanurile mafiote. Sub aripa protectoare a regimului fascist italian, el a folosit orice masura pentru a-i prinde pe raufacatori. Tortura, executiile, luarea de ostatici, chiar asediile militare asupra oraselor si satelor fortificate de catre mafioti, intr-un cuvant, aceleasi arme pe care mafia le folosise dintotdeauna impotriva celor care i se opuneau. In plus, Mori avea de partea lui presa. Orice actiune in forta era redata pe prima pagina a ziarelor iar oamenii intelegeau ca justitia este mai presus chiar si de Mafie. Dupa numai patru ani, Benito Mussolini decreta in Parlamentul de la Roma: "Mafia a fost eradicata!". Se inselase de putin. Tocmai membrii partidului fascist ascunsesera o mana de capi mafioti, iar acestia aveau sa faca din Mafie, odata cu incheierea razboiului, o organizatie de zeci de ori mai puternica decat fusese pana atunci.

In Lumea Noua, intr-o situatie socio-economica asemanatoare celei din Sicilia, se nastea mitul unui alt justitiar de notorietate, "Incoruptibilul" Elliot Ness. Intr-un oras Chicago terorizat de bandele mafiote irlandeze si italiene, in plina era de aur a Prohibitiei, intr-o lume rupta parca din filmele de actiune, un agent al Biroului Prohibitiei era insarcinat cu prinderea si condamnarea temutului Al Capone. Probabil ca nimeni nu isi imaginase ca el va reusi, cu atat mai mult cu cat primele sale tentative de capturare a unor transporturi ilicite de alcool se finalizasera cu esecuri umilitoare. Se parea ca gansterii erau tot timpul cu un pas in fata autoritatilor. A fost momentul in care Elliot Ness a inteles ca nu se poate baza pe politia conventionala. Era prea corupta si prea manjita cu banii negri ai mafiei. La initiativa sa se nastea corpul "Incoruptibililor", organizatie legala din care faceau parte cadeti, tineri aspiranti la functia de politist, oameni care nu apucasera sa pice in plasa coruptiei si pentru care visul unui Chicago eliberat de faradelegi putea fi inca realizat. Inarmati pana in dinti ei au raspuns gangsterilor prin aceleasi metode prin care crima organizata isi facuse loc in mijlocul oamenilor. Violenta, moartea, intimidarea au fost armele justitiarilor condusi de Elliot Ness. Si au reusit. In anul 1932, Al Capone a fost incarcerat iar temuta sa banda a fost redusa la tacere. Legea talionului se impusese din nou.

Elliot Ness


Bucurestiul ultimului Razboi Mondial - Chicago-ul balcanic

Razboiul isi pusese puternic amprenta asupra Bucurestilor, asa cum facuse cu mai toate marile orase ale Europei. Din pricina puternicei crize economice, alimentele si produsele de baza devenisera peste noapte adevarate bunuri de lux, numai bune pentru operatiuni de contrabanda. Restrictiile la energie electrica transformasera capitala intr-un veritabil crater pe timp de noapte, un loc ideal pentru actiunile raufactorilor. In plus, amnistierea detinutilor din inchisori nu putea decat sa intareasca un fenomen al criminalitatii deja extrem de dezvoltat. Intr-un atare mediu, nasterea unor grupari criminale dupa model american nu mai a fost decat o problema de timp. Gangsteri imbracati si inarmati asemenea celor de peste ocean impanzisera Bucurestiul, epatand prin lux si prin comportamente extravagante in mijlocul unei populatii subjugate de lipsuri si saracie. Fiefurile lor erau reprezentate de cele mai rau famate cartiere ale vremii: Ferentari, Rahova, Petre Ispirescu sau Sebastian, adevarate fortarete ale crimei in care pana si politistii cu experienta se temeau sa mai intre.



Coruptia atinsese cote inimaginabile, timidele tentative ale politiei de a prinde unii dintre criminali finalizandu-se rapid cu eliberarea acestora sub pretexte care mai de care mai ridicole. In schimbul unor sume de bani, a unor bunuri sau favoruri, avocatii, judecatorii, procurorii, medicii sau politistii faceau scapat aproape orice raufacator. Probele incriminatoare dispareau fara urma, martorii erau ucisi inainte de a putea depune marturie in fata justitiei iar cei care scapau cu viata isi retrageau subit afirmatiile. In rarele situatii in care un gangster ajungea in spatele gratiilor, acesta era eliberat din cauza "gravelor probleme medicale", "pentru buna purtare" sau, pur si simplu, pentru ca pedeapsa data era prea mica in comparatie cu gravitatea faptelor. Va suna cunoscut? Parea ca nimic nu se mai poate face dar, totusi, in Romania acelor vremuri existau inca oameni care nu puteau fi cumparati. Iar unul dintre ei a fost comisarul Eugen Alimanescu.

Nascut la Slatina, in anul 1916, tanarul Alimanescu opta pentru o existenta pasnica, urmand cursurile scolii care l-ar fi ajutat sa devina contabil. Razboiul este cel care schimba radical optiunea viitorului comisar, iar Eugen Alimescu, dupa ce ia parte activ la luptele de pe frontul sovietic, este decorat si, la intoarcerea in tara, este numit in functia de comisar-sef la Prefectura Bucurestiului. In aria sa de actiune intrau atunci cele mai rau famate cartiere ale Bucurestiului. Dupa primele esecuri, Alimanescu realizeaza ca nu va putea nicicand sa reuseasca in initiativele sale. Coruptia era prea puternica si cuprinsese prea adanc structurile statului.




Urmand modelul american al lui Elliot Ness, Eugen Alimanescu apeleaza la recruti, tineri aflati inca pe bancile Academiei de Politiei, si aspiranti la un post in Politia Bucurestiului, pentru a infiinta organizatia "Fulger". 22 de membri, alesi personal de catre comisar, antrenati si pregatiti de acesta, urmau sa intre intr-un razboi nemaivazut cu crima organizata din capitala. Asemenea omologului sau din Statele Unite ale Americii, Alimanescu isi formeaza o veritabila retea de informatori din randul gangsterilor, creaza rubrici permanente in presa vremii prin care sa isi etaleze victoriile si da startul unor veritabile lupte de strada cu infractorii. Stia ca, odata arestati, ei vor scapa din fata justitiei uzand de influenta pe care o aveau in randul magistratilor. Solutia aleasa de Alimanescu? Exterminarea crimei si a criminalilor.




Putini au fost cei care au sfarsit in spatele gratiilor. Cei mai multi dintre raufacatorii locali au cazut secerati sub tirul gloantelor de revolver sau de pistol-automat ale membrilor echipei "Fulger". De fiecare data, un reprezentat al presei se afla de fata in momentul confruntarilor iar comisarul se asigura ca, in fotografii, alaturi de cadavrele infractorilor, va aparea o pancarta prin care lumea sa stie ca Brigada Alimanescu isi facuse datoria. Extrem de atent, el isi motiva de fiecare data actiunile prin deschiderea focului de catre infractori, refuzul lor de a se preda sau incercarea acestora de a fugi din arestul politiei. Cazul era finalizat si nimeni nu il putea acuza de moartea criminalilor. In fond, cine ar fi vrut sa o faca?

Evident, astfel de masuri neortodoxe au starnit reactii diferite in randul mafiotilor locali. Daca unii alegeau sa paraseasca in graba Bucurestiul, sperand in van ca Alimanescu nu ii va urmari in alte orase, altii incercau sa il reduca definitiv la tacere pe incomodul om al legii. Comisarul, desi refuzase escorta, era protejat zi si noapte de membrii echipei pe care o infiintase. Astfel, tentativele de a-l ucide au esuat pe rand. Iar Brigada Alimanescu continua sa dea lovitura dupa lovitura bandelor criminale din tara. Evident, vocile magistratilor si ale politistilor corupti care criticau masurile lui Alimanescu au rasunat zgomotos. Pentru oamenii de zi cu zi, insa, comisarul era o legenda vie, o speranta, iar asta era cel mai important in ochii autoritatilor. Ultimul lucru care mai lipsea in Bucuresti era o revolta a populatiei.




Moartea vine de la rusi

In decursul a numai cativa ani, Alimanescu si agentii "Fulger" au reusit, practic, imposibilul. Lumea isi facea din nou curaj sa iasa din case dupa lasarea intunericului, fara teama unui atac armat sau a bandelor de talhari care bantuisera Capitala. Sub gloantele comisarului a cazut temutul Petre Silberschmied, poreclit Argintaru, liderul unei bande de spargatori in care activau mai multi dezertori nemti din corpul de armata Dirlewanger, corp creat, la cererea expresa a lui Himmler, din condamnati la moarte sau la inchisoare pe viata. A urmat banda lui Gica Cioc, poreclit Balaurul, si cea a rivalului acestuia Sandu Moise, zis Hitler, datorita mustatii asemanatoare cu cea a dictatorului german; infractori din Ferentari specializati in contrabanda cu bunuri furate, jocuri de noroc, prostitutie si spargeri de locuinte.




Poate cea mai rasunatoare lovitura a dat-o Eugen Alimanescu criminalilor infiltrati in randul politiei. Este vorba de comisarii sefi Cairo si Voinescu. Fosti infractori, acestia fusesera recrutati in randul politiei si numiti chiar comisari in speranta ca vor putea da mult mai usor de urma eventualilor raufacatori. Socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea targ, iar cei doi, odata imbracati in uniforma, si-au reluat un mai vechi obicei... spargerile de banci. Din Brasov si Bucuresti, cei doi au reusit in doar cateva saptamani sa sustraga din filialele Bancii Nationale o suma colosala... peste 2 milioane de dolari. Descoperiti de Alimanescu chiar in timpul unui nou jaf, Cairo si Voinescu au ales sa se impuste reciproc decat sa ajunga din nou in spatele gratiilor. Sau cel putin asa sustine raportul oficial din acea perioada. Primul hot din lume caruia i-a venit ingenioasa idee sa fure casa de bani cu totul, Lica Ciungu, zis Cap de Fier, a fost capturat tot de comisarul Alimanescu si agentii sai. Mai mult, in urma unei meticuloase operatiuni de filare, "Incoruptibilii" romani au reusit sa lichideze intreaga banda a spargatorilor. Nici unul dintre ei nu a scapat viu.




Printre cei care alesesera calea fugii din Bucuresti se numara si Nicolae Purecica, poreclit Nae Chioru, un individ deja dat in urmarire generala in toata tara pentru mai multe crime, jafuri si talharii, majoritatea petrecute in Ferentari. De aceasta data, criminalul alesese Oradea ca viitoare tinta si, la scurt timp, orasul transilvanean intra in stare de soc. Zeci de atacuri armate asupra oamenilor nevinovati lasau in urma o multime de victime, dar ceea ce era de-a dreptul sinistru era modul in care victimele erau ucise. Criminalii nu se multumeau doar cu talharirea nevinovatilor ci, pentru a-i reduce la tacere, ii transau asemenea vitelor de la abator. Omorurile au fost atat de numeroase incat autoritatile oradene s-au vazut nevoite sa apeleze la singurul om care putea sa puna stavila ororilor, comisarul Eugen Alimanescu. Deghizat in om de afaceri, omul legii ii dadea de urma criminalului si se lasa condus in mijlocul intregii bande. Ceea ce parea a fi o noua talharie urmata de crima s-a transformat, insa, in macel. Agentii "Fulger" au deschis focul la vederea raufacatorilor. In doar cateva minute, din grupul lui Nae Chioru nu mai ramasesera decat cateva cadavre ciuruite.

Dar totul are un sfarsit. Bucurestiul arata altfel si oamenii intelegeau ca pot sa traiasca liber, fara teama gangsterilor care ii terorizasera nu de mult. Alimanescu era un nume cu notorietate in randul criminalilor si toti evitau sa si-l puna pe urme. A venit insa "Cazul de la Sinaia", caz descris de fostul comisar, Traian Tandin, in cartea sa "Jafuri celebre din Romania". Chemat sa investigheze furtul unei cantitati impresionante de bijuterii din casa unui aristocrat din Sinaia, comisarul dadea rapid de urma raufacatorilor. Era vorba de o intreaga banda formata din ofiteri rusi. Cum la vremea aceea, Romania se afla in plina ocupatie sovietica, cazul parea cu atat mai dificil. Obisnuit sa nu faca nicio concesie, Alimanescu i-a chemat pe toti cei implicati in casa pe care o jefuisera de curand. A urmat un schimb rapid de focuri iar ofiterii rusi zaceau intr-o balta de sange. A fost sfarsitul comisarului Alimanescu.

Ceea ce a urmat este invaluit in mister. Arestat, comisarul a fost condamnat la ani grei de inchisoare pentru omor deosebit de grav. O versiune a povestii spune ca ar fi fost aruncat din trenul ce il ducea catre inchisoarea comunista. O alta sursa indica faptul ca Alimanescu ar fi fost executat la scurt timp dupa incarcerare. Cert este ca autoritatile comuniste au incercat cu orice chip sa il stearga din amintirea oamenilor. Rapoartele sale au disparut in mare parte alaturi de multe dintre articolele care ii redau actiunile. Grupul "Fulger" a fost desfiintat, iar membrii sai si-au pierdut urma. In fond, in lumea comunista tocmai se instaura un alt fel de Mafie.